CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 737 / 2014
Dosar nr. 781 / 2014
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.93 din 24.06.2014,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit Notei de fundamentare, proiectul urmărește să elimine suspiciunile referitoare la exercitarea unor practici de tip turism electoral în desfășurarea procesului electoral, asigurând un plus de transparență a acestuia, și să stabilească măsuri tehnico-organizatorice necesare pregătirii, organizării și desfășurării alegerilor pentru Președintele României.
2. La alineatul întâi al preambulului, sugerăm să se analizeze utilizarea expresiei turism electoral, având în vedere că aceasta nu este consacrată în legislație.
3. La partea introductivă a articolului unic, din considerente de tehnică legislativă, mențiunea republicată, cu modificările și completările ulterioare, inserată înaintea datelor editorialului în care fost republicat actul normativ, se va elimina.
4. Ca observație de ordin general, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, părțile dispozitive ale punctelor subsumate articolului unic trebuie redactate, după următoarele exemple:
a) în cazul modificărilor:
Articolul ... se modifică și va avea următorul cuprins:;
Alineatul/alineatele (...) al/ale articolului ... se modifică și va/vor avea următorul cuprins:;
La articolul ..., litera/literele ...) se modifică și va/vor avea următorul cuprins:;
La articolul ... alineatul (...), litera/literele ...) se modifică și va/vor avea următorul cuprins:.
b) în cazul completărilor:
După articolul ...se introduce un nou articol, art...., cu următorul cuprins:;
După alineatul (...) al articolului ... se introduce un nou alineat, alin.(...), cu următorul cuprins:;
La articolul ...alineatul (...), după litera ...) se introduce o nouă literă, lit. ...), cu următorul cuprins:.
5. Referitor la textul propus la pct.2 pentru art.2 alin.(1) lit.e), semnalăm faptul că în cuprinsul actului de bază este frecvent utilizată sintagma formațiune politică reprezentată în Parlament și nu expresia formațiune politică parlamentară definită în textul propus.
Pentru unitate terminologică, sugerăm reanalizarea normei.
Totodată, pentru un plus de rigoare în exprimare, propunem înlocuirea sintagmei mandate de deputați sau senatori care au candidat pe listele acestora cu expresia mandate de deputați sau senatori pentru candidații înscriși pe listele acestora.
6. Având în vedere că textul propus la pct.5 pentru art.10 este identic cu textul alin.(1) al art.10 în vigoare, din considerente de tehnică legislativă, intervenția trebuie să vizeze doar abrogarea alin.(2) și nu modificarea întregului articol.
7. La pct.18, semnalăm că alin.(1) al art.47 din actul de bază nu este structurat pe litere. Prin urmare, se impune revederea textului. Sugerăm a se analiza dacă intervenția nu ar trebui să vizeze alin.(2) al art.47, așa cum reiese din context.
8. La textul propus la pct.19 pentru alin.(81) al art.47, pentru rigoare în exprimare și pentru corelare cu prevederile alin.(1) al art.47, sugerăm, înlocuirea sintagmei pentru birourile electorale ale secțiilor de votare din raza lor teritorială de competență cu expresia pentru operațiunile electorale efectuate de birourile electorale ale secțiilor de votare din raza lor teritorială de competență.
9. Referitor la textul propus la pct.21 pentru alin.(51) al art.66, semnalăm că termenul stații de prelucrare nu este definit. De asemenea, organizarea respectivelor stații de prelucrare nu este reglementată. De aceea, sugerăm reanalizarea normei.
10. La textul propus la pct.22 pentru alin.(2) al art.67, din considerente de exprimare, sugerăm ca expresia Pe perioada cât să fie redată sub forma Pe perioada în care.
11. Având în vedere amploarea intervențiilor legislative propuse prin prezentul proiect, sugerăm introducerea în finalul acestuia a unui nou articol, art.II, care să prevadă republicarea actului normativ de bază. Pe cale de consecință, actualul articol unic va deveni art.I.
Propunem următoarea formulare pentru art.II:
Art.II. - Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.737/25.06.2014